MCA Grup, cel mai mare producator de usi de garaj sectionale si rulouri exterioare din Romania, a incheiat anul 2014 cu afaceri de 7,5 milioane de euro, in usoara scadere comparativ cu anul anterior, pe o piata care s-a mentinut la un nivel constant.
In linie cu previziunile companiei, 30% din productie s-a indreptat catre export, cifra de afaceri obtinuta din livrari externe crescand cu 15% fata de 2013.
Sub brandul MCA au fost comercializate anul trecut 4.500 de usi sectionale, dintre care 1.500 de unitati au fost livrate in afara granitelor, in opt state. Cele mai mari volume au mers catre Franta, Belgia, Italia si Bulgaria. Piata locala s-a mentinut la un nivel constant anul trecut fata de anul anterior, la aproximativ 14.500 de usi sectionale, clientii orientandu-se spre produse low cost.
Potrivit unei analize a MCA Grup, romanii au cumparat preponderent in 2014, ca si in anii anteriori, usi de garaj in culori standard, albe sau maro, modele mai economice. Aproximativ 45% dintre usile MCA instalate in tara au fost albe sau maro, urmate in proportie de pana la 10% de argintiu, stejar auriu, nuc, dar si gri antracit.
Piata de usi sectionale va creste cu 5% in 2015
Pentru anul in curs, compania estimeaza un avans al pietei de usi sectionale de 5%-10%, prognoza fundamentata pe corelatia cu evolutia economica a tarii si a unor indicatori relevanti din sectorul de constructii.
„Ne asteptam pentru acest an la o evolutie buna pe zona rezidentiala a pietei usilor de garaj, luand in calcul doi indicatori. Unul este scaderea nesemnificativa, cu doar 0,3% in 2014, a numarului de autorizatii de construire eliberate, respectiv 37.672. Practic, fata de anul anterior s-a pastrat aproximativ acelasi nivel, ceea ce ne face sa credem ca piata va ramane cel putin constanta. Achizitia usilor sectionale pentru inchiderea garajelor vine la finalul ciclului de constructie a caselor, astfel ca ne bazam previziunile pe anul in curs pe numarul de autorizatii eliberate in anul anterior. Cel de-al doilea indicator luat in calcul este legat de trendul de crestere a numarului de case si vile construite in defavoarea blocurilor de apartamente, mai exact ponderea caselor noi cu cel mult doua etaje in numarul total de locuinte livrate pe piata locala, in crestere in 2013 la 82%, un maxim al ultimilor sase ani (n.r.: date oficiale INS). Sansele sa fie construite si mai multe garaje sunt astfel in crestere”, a declaratCiprian Oprea, directorul general al MCA.
Grupul de firme MCA mai comercializeaza rulouri exterioare, copertine si pergole, grilaje metalice, garduri si porti de aluminiu si automatizari pentru porti.
Pe segmentul de rulouri exterioare, au fost fabricate sub brandul MCA 9.800 de unitati destinate umbririi si protectiei ferestrelor si aproape 500 de usi tip rulou.
Consultanta gratuita pentru clienti in showroom de specialitate, o oglinda a calitatii
In 2014, compania a continuat strategia de extindere a spatiilor de prezentare a produselor, cu inaugurarea showroomului de usi de garaj de la Iasi, cel mai mare din zona Moldovei. Cu un an in urma, povestea extinderii incepea cu lansarea showroomului de la Timisoara, cel mai extins spatiu pe acest segment de activitate la nivel national.
„Ne-am dorit sa venim in sprijinul clientilor, sa le oferim posibilitatea de a alege in cunostinta de cauza, sa testeze, sa se informeze, sa compare si sa decida corect. Este o piata imatura, cu o competitie acerba pe pret. Insa noi ne situam intr-o alta zona, fabricam produse de calitate superioara, care functioneaza optim timp indelungat, vorbim de zeci de ani, si la noi in showroom clientul se poate convinge de nivelul calitatii produselor. Noi oferim un pachet complet de servicii, care se transpune intr-o experienta pe termen lung bazata pe profesionalism, pentru ca oferim servicii asociate, de la consultanta de specialitate - avem in spate o echipa bine pregatita in carei dezvoltare am investit si investim constant - si asiguram la service si mentenanta pe termen lung”,explica Ciprian Oprea.
MCA este cel mai vandut brand autohton de usi de sectionale, fiind controlat de societatea MILCA SRL. Producatorul roman cu o experienta de 17 ani are la Jilava, langa Bucuresti, cea mai mare fabrica de profil din Europa de Sud-Est si asigura livrari oriunde in tara. De asemenea, MCA exporta in Belgia, Franta, Italia, Austria, Germania, Serbia, Bulgaria si Republica Moldova.
CLICK AICI pentru Download Comunicat de Presa MCA